15 octombrie 2010

CS Tomis o testează pe internaţionala de tineret Ştefania Florea

Formaţia de handbal feminin CS Tomis Constanţa se întăreşte cu o lună înainte de debutul în cupele europene. De ieri, sub îndrumarea lui Ion Crăciun şi Florin Cazan se află şi extrema dreaptă Ştefania Florea. „Mă bucur că am ajuns aici, pentru că am şansa să acumulez foarte mult din experienţa unor jucătoare valoroase. Este un progres pentru mine faptul că am ajuns aici. Antrenamentele sunt mai dure şi pot creşte din punct de vedere tehnic. Sunt sigură că această echipă îşi va îndeplini obiectivele. Fetele sunt foarte montate, la antrenamente şi la meciurile disputate, şi m-au primit foarte bine”, a spus Ştefania Florea, care a fost adusă de la Centrul de Excelenţă de la Rm. Vîlcea. Originară din Iaşi, jucătoarea face parte din lotul naţional de junioare al României pregătit de tehnicianul constănţean Dumitru Muşi. Florea (18 ani, 1,70 m şi 60 kg) speră să ajungă cât mai rapid titulară, post pentru care va lupta cu Nicoleta Rusu şi Andreea Dincu. CS Tomis va debuta în cupele europene pe 13/14 noiembrie şi 20/21 noiembrie, urmând să întâlnească învingătoarea partidei Madeira Andebol (Portugalia) - SPE Strovolos (Cipru). CS Tomis va susţine duminică, de la ora 11.00, prima partidă oficială în Sala Sporturilor în acest sezon, urmând să primească vizita echipei HCM Roman.
Mădălina MELCEA (madalina.melcea@telegrafonline.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu